patru foi patru vârfuri

în cruce-ţi strigă versul
străfulgerat de umbre
şi-n tainele fiinţei
te-ascunzi mereu cu gândul

cuvântul tău împarte
şi-n grabă iar desparte
sunete culoare
adânci sensuri
dezbracă-n
cunoaşterea amară
viaţa moartea
firea-mpărţită între doi

un eu stejar prin timpuri
străfulgerat de doruri
şi-un brad ce-nalţă ruga
cântarea-ntr-un trifoi

cu patru foi e crucea
sunt patru vârfuri arse-n
nelinişti pace vie
spre bucurie-n prag

în cruce-ţi cântă versul
şi-n via-ţi armonie
laşi scutul şi nădejdea
în faţa Lui tu gol
dezbărat de plete
de veri poveri prin umbre
pasu-ascuţi în saltu-i
înveţi să taci în doi

în întuneric iară
aprinzi o lumânare
priveşti o ferestruică
şi curgi prin rugi-napoi
la sfera de lumină
în care tu şi-un suflet
cer măr întreg de vise
şi-un cântec printre flori

câmpul ţi se deschide

tu învelit în solzii
de întuneric-umbre
priveşti mereu în gol

un gol în care ochiul
lui Dumnezeu ascultă
şi vede încercarea
te-ndrepţi împarţi la doi
tăcerea ascultarea
şi laşi să curgă-n ţărmuri
frica şi nerăbdarea

şi iar te-ntorci la doi
privind un unu-n ochii
cu pleoapele lăsate
trezit în adormire
laşi totul în trifoi...