tu urci

pe şoselele bine asfaltate ale străinilor
serpentinele cuvintelor te înghit adeseori
păstrezi ritmul unui lirism absurd păstrezi calea spre ultimul vers
apoi te rostogoleşti fără semne de punctuaţie
în prăpastia altor valori altor gesturi altor...
o spaimă măruntă te cuprinde când vrei să ieşi la suprafaţa ideii la marginea metaforelor
scurtăturile nu te încap eşti prea gras prea mic de statură să prinzi cioturile
urci şi urci pe drumul fără simboluri
te opreşti obosit şi guşti esenţa unui con mărunt în care s-au adunat toate literele poemului acelui urcuş
cu tine umbrele încep să danseze în nemişcarea prag pentru o clipă în care le priveşti cum răsar din toate părţile
alegi una mai zdravănă îi spui povestea vieţii tale
la final o iei la braţ şi continui urcuşul
celelalte se adună ghem în miezul poveştii şi te împing pline de zel spre vârf
acolo e o răspântie
a dragostei a bucuriei a gândului unic pe care-l înveleşti într-un şerveţel de umbre şi-l dărui primului călător cu zâmbetul aninat de colţul buzelor
în largul deschiderii dintre creste aşterni finalul poemului în care lirismul absurd a devenit fracţiune de timp din carnea gândului tău
şi-l laşi să zboare
traducerea a luat sfârşit
nici un nor pe tâmplele soarelui
cântecul ieslei cuvintelor poate începe
păsările îi alintă sunetele iar tu urci...