trăieşti viaţa ca pe un flux continuu de gânduri.
ajungi o clipă să le numeri apoi le laşi cascadă deasupra pietrelor în care depui mişcare cu mişcare a globului minţii, simple păreri, complicate percepţii ale statusului fiinţei tale printre oglinzile izvoarelor cunoaşterii şi necunoaşterii, deopotrivă.
târăşti pe asfalt sau pe iarba amarelor anotimpuri visuri. fluture de timp cu aripile înmuiate în secunde devii într-un sac de oase prin care, cu viteze infinite încercările străbat voinţa ta de a fi sau a nu fi. te umple cerul de senin iar tu îl deşerţi într-un ambalaj poleit fricii, dar al neputinţelor acumulate inutil când inima-şi doarme înţelepciunea atât cât îi ignori zbaterea blândă.
te trezeşti în timpanul infinitului cântând a plecare uitând de reveniri şi când mintea adoarme constaţi uimit cât de scurt a fost timpul blestemelor aruncate bumerang în zidul din casa cu zorele albe.
trăieşti viaţa ca pe un gând infinit în fluxul rostirilor şi nerostirilor adunate în mii de gheme pe pânza limpede a sufletului tău apoi laşi anotimpurile amare săte cuprindă galeş pentru încă o păcăleală.
un hohot scurt de plâns şi râs scapără printre privirile tale de clovn al marelui circ al mişcării gândurilor.
lepezi hainele grele ale începutului mijlocului finalului de gândire îngustă. larg amfiteatru de piatră lasă ecoul inimii să umple amforele ochilor deschişi într-un concert aspru-clar al pianelor bătrâne cu clapele bucuriei nemascate de orbi.
trăieşti viaţa ca pe un concert al orbilor când degetele lor împletesc nuanţele culorile din amintiri sau din migăloasele vibraţii ale inimilor lor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu