vineri, 30 august 2013

formele primăverilor

formele primăverilor le păstrezi într-un album imaterial al gândurilor
îţi iei în spinare rucsacul amintirilor şi porneşti 
pe cărarea care duce acum lin către zidul cu iederă
ai ucis în tine lacrima a rămas zâmbetul 
regăseşti pe treptele de la intrarea către Niciunde
 îmbrăţişarea mamei cea fierbinte a tatălui 
cea dogoritoare fără braţe fără mâini 
doar cu un păr râzând în hohote al copilului blond
 rotirea neîncetată după lumină şi după lumina ta 
a ochilor uriaşi cenuşii ai celuilalt copil 
şi împlineşti pasul către Niciunde

în urma ta e linişte

nimeni nu te strigă nimeni nu freamătă la notele cântecului plecării tale
e bine că laşi în urmă linişte
nimeni nu doreşte oameni trişti 
oameni cu ochii în ape adânci 
oameni cu un sfert de cerc colorat în zâmbet 
apoi inelele pe care le laşi în urma mersului prin apă 
apar celor rămaşi în urma ta prea mari prea mici
mijlociul îi împacă jumătatea îi împacă
 filmele mute alb negru îi împacă

dincolo e Niciunde 

pare că te acceptă întreg. nu ştii 
aştepţi cu omida portocalie a biberonului de lapte
şi cu hohotul părului blond în ochi în braţe în inimă
 în gând în toată fiinţa ta singuratică
 pe ultima treaptă a scării spre prietenul Niciunde

păstrezi formele primăverilor trăite într-un gest banal al disperării

pictezi cu verde galben albastru alb auriu primăverile netrăite
într-un hohot al pânzei virgine care-ţi strânge universul odată cu mototolirea ei
după ce deschizi ochii în secunda hotar dintre creaţie şi real
te răsuceşti pe călcâie schiţând un dans necunoscut nici ţie până atunci
şi reîncepi să dai din mâini din gând din inimă din trupul-gând al fiinţei constrânsă să fie
umbră a creaţiei Lui pe întinderile apelor pământului

în aer piatra zboară

unde cade lasă o mică adâncitură
acolo tu aşterni pentru o clipă - cea a creaţiei-crucea materiei
pentru a ridica spre cerul creaţiei crucea irisului ochiului orb

forma unei primăveri netrăite se desprinde din curbura oarbă

 sărutându-ţi mâinile pentru clipa naşterii
unic glas reîncepe cântul de pe creasta muntelui 
pe care urcai în vis tu - omul copac 
şi frunză şi viaţă netrăită trăită în deplina lumină a bucuriei creaţiei
...........................................................
artă din artă prin artă aşternută gingaş 
de copacul orb pe harta rădăcinilor vieţii




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu