se-ntinde plasa peştii se agită
otrava unui gând iar umple solul
şi-ntre catarge de expresii infinite
sensuri în bici se pregătesc s-aleagă
cine trăieşte cine nu şi cine-aruncă
ultima piatră pentr-un inel imens
există-n lumea asta vreun sens
când toate pier călcate-n tălpi de fiare
copite furioase coroane princiare
afaceri înnegrite-n uri absurde
văd acum mama care-şi vizitează fiul
la crucea de mormânt din valea firii
unicul fiu plecat din astă lume
oare mai merită copiii să se-ndure
s-apară unei lumi prea otrăvite
plină de gânduri sufocante troglodite
mai văd rânjind şi mulţumindu-şi reciproc
un prost un imbecil şi-un dobitoc
şi lacrima căzând din ochii mamei blânzi
Tu Doamne coarda cât o mai întinzi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu