jocul cu ceşti

cu rana ta îmi umplu gândul
şi-n fiecare zi opresc
asaltul clipelor de veghe

mă re-ncropesc te re-ntregesc

tu ţeşi adânc în mine valea
răscoalitoarelor dovezi
că-mi sunt eu însămi rană vie
în cerga bolţilor lumeşti

când fugi când scalzi pe dealuri vântul
în pumni aduni cuvinte-ntregi
le laşi să plouă amintire

într-un prezent puncte regeşti

când aurii când albe-n umbre
când negre flori de mină
-plumb

se schimbă albia senină
cu falii rupte printre ceşti

munţii în dimineţi se-adună
cafeaua lor sunt eu eşti tu
şi toţi în praful de lumină
cafea uscată suntem

veşti

pentru culorile din stâna
în care oile sunt regi
regine mototol grăbite
ca râsul tainic din poveşti

cu rana ta îmi cern eu gândul
şi când din mine pleci strigând
la păsări albe
vii din tine

şi-mă-ncropeşti mă re-ntregeşti

jocul cu ceşti în lună plină
continuă

noi ascultând

cum curge-n pantele divine
cafea uscată din poveşti...