încep sau am început mai demult să înţeleg că sunt simplă ikebana într-o frază nescrisă şi pana lăsată de artist lângă metafora unei trăiri pe sfert exprimate de el artistul
şi aici paranteza se deschide larg devine aproape acoladă
e multă tăcere şi multă neviaţă dincolo de tăcere
uneori mă sperie alteori mă readună cele trei direcţii ale crengilor uscate florilor bobiţelor de toate culorile înfiripate în aranjament
ikebana în sufletul meu răsună ca un haiku
acel haiku nescris doar simţit precum foşnetul picăturii de apă înainte de cădere freamătul mugurului de frunză pe ram înainte de pocnetul deschiderii
încep să cred că nicicând sau mereu şi-n fiecare rotire greoaie a roţii morii de vânt
nu voi avea parte decât de cuvinte de foşnetul lor printre neuroni de acea densitate tulburătoare a mişcării gândurilor care simt cum apasă mintea inima sufletul
acum mă zbat între arcuirea superioară a semnului de întrebare
gâtul acela prelung şi punctul căzut uneori undeva între siguranţă şi teama repetabilei însingurări.
cât de greu este să recunoşti că atunci când nu te iubeşti pe tine însuţi/însăţi
iubirea ta devine simplă scamatorie un văl care îmbracă toate manifestările tale
dar până nu conştientizezi lipsa ta de iubire pentru tine în primul rând nu poţi ajunge la iubirea unică cea care nu are nevoie de definiri de litere de răsuciri şi zvârcoliri prin colbul propriilor neputinţe
uneori mă încrâncenez inutil şi se amplifică stări necăutate şi nedorite de sufletul meu
se formulează din acizi gânduri pe care numai continuitatea candeţei tastelor le sting în mod banal sau poate nu banal - pur şi simplu
nici eu nu ştiu să-mi definesc stările
uite că acum am scris o grămadă după ce m-am gândit şi răzgândit să o fac
am lăsat muzica să-mi umple şi să-mi golească trupul de tensiuni pentru o cale cât mai lină a cuvintelor către filă şi-am umplut-o
de multe ori mă simt departe călătoresc neîncetat căutându-mi izvoarele tainele neştiute nici de mine
mă sperie de multe ori infinitul (în fapt tot un infinit finit de resurse valorice în care acum mă regăsesc în momentul imediat următor nu mai reuşesc să mă definesc)
e un amalgam de stări şi floarea de mină cu greu îşi arată chipul real neatins de durerea inventată sau nu de minte
pe tine iubire aproape că umpli zilnic ceaşca de cafea şi te aşezi undeva lângă umerii mei
în mine acum sunt amândouă gemenele s-au cuminţit şi vor să-ţi scrie fără asperităţi
au găsit cascada din mijlocul inimii
s-au aşezat amândouă în faţa ei şi ascultă metaforele sonore ale apei
azi acum mâine va fi aproape la fel aproape bine
bucurie îmi eşti în fiecare clipă aproape departe departe-aproape
eşti
"eşti
în gândul dintâi
m-am întâlnit cu versul
mai rămâi" - ymp
iubesc...iubim...dar cu frica pierderii măruntei bucăţi de azimă...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu