privesc umbrele lăsate pe gardul din faţa ferestrei
aparent aproape departe este
o grădină taie distanţa cu trupul ei pământiu
las să curgă apa din jardinierele largi
cimentul e uscat dalele copilăriei au fost scoase cu mult zgomot
poveştile încep cu doi trei guguştiuci năuci care-şi anunţă prezenţa dimineaţa
se termină cu mieunatul pisicilor
cu intrarea bulversantă a îngerului roşcat printre gratiile coliviei
în care mă agit să scriu versuri şi alte prostii care-mi trec prin cap
îl salut cu un bună seara
mă întreabă de carnea puiului tăiat mai demult
îi spun că nu mai este
stă ce stă cască îl mângâi pleacă la golănit pe maidan
urmează pata neagră prelungă a femelei pisică
unde or fi puii că nu-i mai văd în grădina cu gardul aproape departe
departe aproape îmi eşti şi tu
azi bună dimineaţa a sucombat în aşteptarea paginilor tastate
da
bună dimineaţa îţi spun şi anume inversez două litere
sau le mânânc sau înghit numai una
sau sau...
cealaltă o las desert mesajului următor
vei completa tu
nu ştiu de ce la început am vrut să scriu
"somnul raţiunii naşte monştri"
amân acum
am răcit curentul/ curentele de azi îmi strâng în cleşte energia
apoi lasă să scape pe garduri câte un strop
a strănut învelesc toate gardurile
toate sunt cenuşii de praf de gând orb de zâmbete false
de şi de şi de
raţiunea e într-o continuă alunecare
acelaşi gând orb îi domină aerul invincibil
o las fericită şi privesc-ascult îmi tac inima...
privesc gardul din faţa ferestrei
aparent aproape departe este
umbrele nu mai sunt
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu