dialogul nu moare

(gând de noapte 29 octombrie)

între mine şi voalul de mireasă există un dialog prelung 
în el înot de câteva decenii 
cuvintele le fac să se multiplice 
până la strănutul copios exprimat zi de zi 
când singură într-o felie de pâine regăsesc întregul lan 
din care grâul s-a iţit verde ca o speranţă a glasului blând
mai târziu a ridicat bobul de pământ
coaja sămânţei putrezite a tăcut
soarele l-a privit cum înalţă lancea cuvintelor într-un vers ascuţit
i-a zâmbit
răspunsul a fost în pumnul de boabe
şi-n fiecare fărâmă de chip de Dumnezeu
strălucind până la sfărâmarea în morile omului

dialogul nu moare
întreb mereu voalul de mireasă de câte ori
cununa de spice se aşterne
pe creştetul copilei cu ochi de cărbune
şi de câte ori ea fata înghite bobul de grâu măcinat în morile omului