se întreabă în fiecare zi dacă iubirea există
dacă poate fi primită dar de la om la om de la cântec la cântec
pictează albatroşi în flacăra cuvântului
unde unde este acel contur nedefinit
lăsat liber să fugă în timp din pocalul sfânt
din geometriile sfinţeniei rândurilor filelor armoniilor cerului
cu răspunsul în inimă bate la ghişeul gărilor în care
trenurile au uitat să mai oprească
gări mari au devenit halte
un singur câine latră prelung
anunţând vântul- călător permanent la ore inexact calculate
de golurile dintre clădire şi copaci
dintre oameni şi hrana vie aruncată la colţ de gând
rătăceşte orbul printre linii şi câinele îl cheamă la el
apoi vine alergând să-i prindă căldura mâinii pe creştet
prietenia se înfiripă în vuietul vântului
uimit de firescul unei întâmplări aparent banală
totul este ca un dans al albatroşilor
în furtunile interioare ale fiinţelor optimiste
iubire rătăcire răscolire
infinita bucurie a libertăţii de a fi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu