alergi alergi spre câmpia deschisă mereu
cânţi şi violoncelul îşi aruncă şi el coardele printre sunete
râzi în hohote cu tălpile goale prin toamnele şi iernile sufletului
izbucneşti flacără în lumina răsăritului
când dimineţile îţi frământă tâmplele obosite
cauţi cauţi surâsul muncii al rodului
plin de savoarea sudorii sufletului tău şi al minţii nărăvaşe
într-un târziu în miezul unei zile de octombrie
regăseşti ploile şi visurile toate zgribulite
într-un cerc de umbre
dezvelite indecent în faţa siguranţei tale
de a fi şi a rămâne om
alergi alergi mereu spre poalele muntelui de întrebări
în ritmul vioi al paşilor speranţei
că vei fi văzut retrăit de oglinzile apelor
izvoarele primesc imaginea ta regăsită ţie
într-un ciob de gânduri disperate
te linişteşti pe o piatră cenuşie îi reconturezi iubirea
şi o mângâi nesfârşit pentru a-i regăsi adevărul
statică prietenie într-un bol plin de pământ
în care crucea adună aşchiile
pentru o nouă sculptură
definiţie a unui destin fragmentat
de bătăile repetate ale rafalelor vântului schimbării
alergi alergi...
imagini: Vladimir Kush
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu