trimiţi pe căile nerostirilor cuvinte fără acoperire de multe ori trezeşti demonul sau numai o fărâmă din el tremură sub acoperişul bunătăţii zvâcneşte.
acutele se simt sau nu...
eşti ca o explozie implozie de gânduri nematerializate.
ridică-mi o clipă foaia de hârtie de pe părul încă nedesenat şi vezi dacă în conturul meu lipseşte ceva.
am rămas cu impresia că m-am rătăcit în altă cruce lăsată de tine prin textura hârtiei apoi pânza din care ai croit velinţă pentru sufletul meu se zbate mereu într-un chiup de iluzii.
mai lasă-mă o clipă să respir greu apoi grăbeşte-te să mă resuscitezi.
caut binele în om în oameni în primul tău gest de apropiere cu desenul neterminat care sunt.
te rog completează-mi chipul apoi dacă vrei şterge-l... şterge-l complet.
respiraţia aspiraţia incompletă mă înnebuneşte şi-mi lasă urme adânci de câte ori vii şi aşterni culori peste culori pentru a-mi căuta cercelul de scoică şi palmele palma ridicată la nivelul umărului doare.
ruga o păstrez în suflet în inimă...
izbucneşte de câte ori privesc o fereastră care-mi trezeşte alergarea spre infinitul frumuseţii seninului şi al smaragdului câmpului pe care macii îmbobocesc
somnul fiinţei mă trezeşte pe cale...
adevărul se înfiripă ca un sugar matur prins în pictura ta la sânul cuvintelor pline cu esenţele intacte.
Doamne cât de mult îmi place să-mi fii să-ţi fiu...
între tine şi chipul meu penelul râde se scutură de culoare apoi se aruncă voios în paharul de apă pentru a-l umple se revarsă se naşte alt chip diluat
seminţele chipului nou revin mereu le voi aşterne în pământ şi le voi privi creşterea
poate mă regăsesc în acel ceva ridicat de inspiraţia aspiraţia ta... poate în semnul dintr-o carte amânată a fi citită...
imagini: Vladimir Kush
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu