ascultă-mă nu mă alunga din auzul tău când ridic piatra nu pentru a lovi
pentru a învăţa sculptura propriei înţelepciuni întru adevăr
nu adevărul meu nu adevărul tău
spun adevăr şi mă cutremur când din senin devine negură totul
când râsul devine plâns când noaptea se întoarce la albul dimineţilor când somnul tremură în bobocul abia răsărit la început de primăvară
şi câte seminţe văd că nu putrezesc rămân undeva între pământul rodnic şi suprafaţa subţire a iluziilor
desenez în neştire flori capete de început apoi cresc finalurile sub degetele mele
grăbită mereu să termin de când mă ştiu stric aranjamentele logica se răsfrânge sub ochiul frunţii şi mă năpustesc ritmat asupra mea să mă cert
singură mă cert sau poate în cearta asta Tu mă cerţi mereu mereu
armăsar nepriceput mai sunt când aud de adevăr Doamne
pe colţul patului doarme un motan din când în când se trezeşte speriat şi mă priveşte cu ochii prelungi de culoarea strugurelui alb
uite că îi voi contura ochii pe hârtie să găsesc şi culoarea
spuneam că se trezeşte speriat
da şi răsuflă greu şi mă priveşte îndelung
pun mâinile pe ceafa şi gâtul lui stă cuminte aşteaptă o vreme apoi îl simt cum îmi mângâie mâinile cu obrazul îmblănit
adoarme liniştit
îl învelesc la rându-mi cu privirea
poate gândul meu l-a tulburat Doamne
ştiu adevărul e în Ochii Tăi nedefinit de noi făpturile speriate mereu de noi înşine de gândurile noastre năucite de informaţii
ascultă-mă nu mă alunga din ghemul adevărului când greşesc sunt ca un pumn agitat în care sângele se zbate să curgă liniştit
reiau mişcarea ştiu că nu mă vei alunga
mi-ai răspuns în sămânţa care a prins rădăcini în paharul aşezat pe marginea ferestrei pentru un rug de lumină din trupul soarelui
ridic piatra nu am daltă gândul îmi este daltă acum
îi rotunjesc marginile şi într-o fracţiune de timp se întoarce la forma dată de Tine
surâd lipsei de culoare
mă alung singură din auzul Tău în mişcări repetat fragile gânduri aştern
încropesc în jurul fricii velinţa toamnelor care au mai rămas
în şiragul fără cuvinte al vieţii
am uitat să mă ascult
ascultă-mă nu mă alunga din auzul tău când ridic piatra nu pentru a lovi
pentru a învăţa sculptura propriei înţelepciuni întru adevăr
nu adevărul meu nu adevărul tău
spun adevăr şi mă cutremur când din senin devine negură totul
când râsul devine plâns când noaptea se întoarce la albul dimineţilor când somnul tremură în bobocul abia răsărit la început de primăvară
şi câte seminţe văd că nu putrezesc rămân undeva între pământul rodnic şi suprafaţa subţire a iluziilor
desenez în neştire flori capete de început apoi cresc finalurile sub degetele mele
grăbită mereu să termin de când mă ştiu stric aranjamentele logica se răsfrânge sub ochiul frunţii şi mă năpustesc ritmat asupra mea să mă cert
singură mă cert sau poate în cearta asta Tu mă cerţi mereu mereu
armăsar nepriceput mai sunt când aud de adevăr Doamne
pe colţul patului doarme un motan din când în când se trezeşte speriat şi mă priveşte cu ochii prelungi de culoarea strugurelui alb
uite că îi voi contura ochii pe hârtie să găsesc şi culoarea
spuneam că se trezeşte speriat
da şi răsuflă greu şi mă priveşte îndelung
pun mâinile pe ceafa şi gâtul lui stă cuminte aşteaptă o vreme apoi îl simt cum îmi mângâie mâinile cu obrazul îmblănit
adoarme liniştit
îl învelesc la rându-mi cu privirea
poate gândul meu l-a tulburat Doamne
ştiu adevărul e în Ochii Tăi nedefinit de noi făpturile speriate mereu de noi înşine de gândurile noastre năucite de informaţii
ascultă-mă nu mă alunga din ghemul adevărului când greşesc sunt ca un pumn agitat în care sângele se zbate să curgă liniştit
reiau mişcarea ştiu că nu mă vei alunga
mi-ai răspuns în sămânţa care a prins rădăcini în paharul aşezat pe marginea ferestrei pentru un rug de lumină din trupul soarelui
ridic piatra nu am daltă gândul îmi este daltă acum
îi rotunjesc marginile şi într-o fracţiune de timp se întoarce la forma dată de Tine
surâd lipsei de culoare
mă alung singură din auzul Tău în mişcări repetat fragile gânduri aştern
încropesc în jurul fricii velinţa toamnelor care au mai rămas
în şiragul fără cuvinte al vieţii
am uitat să mă ascult
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu