îngerului i se ard aripile

(gând de dimineaţă 21 octombrie)

o rupere şi încă o rupere
sabia cuvintelor modelează dorul
sau numai gândurile aparent haotic expulzate de inimă
din creierul pulsând iubire iubire iubire
cât dor Doamne pe portativul ochiului uman 
în irisul rămas strălucind boabă de strugure de lacrimă 
de jad aprins în rugăciuni nesfârşite
cât dor Doamne cât dor într-un chiup plin de nădejde

se ard cuvintele într-un bol plin de rugi 
şi de la capătul neformat al visului la celălalt se aprind aripile îngerului
mă protejează ştiu îl doare ştiu şi-i tot spun 
să mă lase o clipă cât o unghie de gheară a tăcerii singură
să-şi dreagă glasul şoapta alinarea alinându-se
nu mă ascultă şi-atunci îmi spun...

şi doi fulgi dacă rămân pe trupul îngerului
pot visa că ruperea e o iluzie adâncită
sub talpa goală a ierbii amare
şi-atunci între mine şi hotarul durerii mai adaug un zbor 
clar conturat într-o candelă aprinsă

se răstoarnă timpul cu tălpile spre cer
îi mângâi fulgerele 
într-un concert al mişcărilor cu gesturi numărate pe abacul Domnului
fiecare bilă se alătură alteia şi alteia zgomotul alăturării lor îmi sparge timpanele
se înteţeşte apropierea până la contopire
o singură viaţă în care îngerului i se ard aripile iar eu caut şi caut alături
 sau la distanţa permisă de umbre de tine căutarea 
o caut căutându-mă căutându-te căutându-L