ciupercă albă

(gând de zi 17 noiembrie)

între mine şi urma gândului pasul tresaltă dureros
drumul prinde în răscruce talpa zdrobită
au trecut aşteptări prin grota minţii
alergarea ei a încetat
a ascultat glasul acela bărbătesc profund
dureros de blând

au tăcut toate şi oglinda tace acum în ochii tăi umbră
citesc ceea ce nu este şi nu va fi

o singurătate două singurătăţi se unesc
se deschid ferestre mici între turnurile de fildeş
cele de pământ mai aşteaptă răsăritul
rugile se aud dincolo de ziduri fiinţele cântă

om şi câine pe câmpul de gânduri bat cinciul
într-un tropot al ierbii noi când se înalţă deasupra zăpezii
ca un joc al anotimpurilor aşteptării
trec încă deasupra grotei minţii

pe ele le aştepţi ciupercă albă în lamelele pălăriei tale
uite că tot dedesubt se întâmplă mai mult mai dens mai profund

întoarce-te şi tu către soare
răstoarnă-te înspre lumina lui să prinzi culorile gândurilor
îţi este frică hai ridică-te şi ia-mă de braţ
vei vedea iar vei vedea

oarbă a tălpilor ploilor
prin pământul reavăn ai uitat soarele

tu vrei să rămâi ciupercă te întreb
tu taci
rămâi ciupercă albă
mă laşi să te mângâi te întreb
pleci pălăria şi-mi laşi în palmă o sămânţă

închei dialogul monolog şi las frunza care te acoperea
încet încet deasupră-ţi