roagă-te libertate

(gând de seară 9 noiembrie)

am înecat hazardul în lacrima de stea
sarea lăsa o dâră o scară ce trecea 
prin lespedea cu visuri 

le-ai îngropat acolo copilă adumbrită 
de marginea tăcerii
şi dintre două ramuri doi spini te-au încolţit:
viaţa şi moartea-n cupa de gânduri ai privit

şi-ncet cu pas de flutur dansând din floare-n floare
albastru punct tu prins-ai şi-ai ridicat ponoare
de versuri chiar în pragul toamnei

tu te-ai născut durut
şi-apoi în mângâierea esenţei tainei firii
ascunsu-te-ai în fraga gustată delicat
de fiece privire de om întunecat

cu ochii-n cer te rogi înşirui puncte-n aer
cu vântul tu petreci
frunzele ruginite şi albia secată
şi-un zvon de bucurie străbate lunca toată

muntele îl urci fără căruţe grele
pasul îţi e mişcarea şi gestul în durere
şi-n luminarea sfântă reconstruieşti poteci

El sus acolo vede deschide ziduri reci
prin porţi de-mbrăţişare cu hrana vie albă

mereu în tine umbra ridică înspre slava
cerului cuvinte rostite nerostite

roagă-te libertate din cuib de spini din minte
ca sufletul să-ţi fie pasărea iubirii
iar spiritul să-nveţe zborul deasupra firii
de pământean cu mintea cât un hotar de lene
furnici să-i ţeasă pânza spre limite concrete

tu spirit fugi în zare şi prinde răsăritul
nu-ţi cer să mi-l aduci

adună-mi-l în taina în care te petreci
şi când o fi să fie plecarea spre altarul
fără de ziduri grele şi fără de-ntristare

ne-om întâlni iubire şi în iubire iară
ne-om fi
eu pată-amară tu noua primăvară