păstrate pentru culoare

(gând de zi 25 noiembrie)

regulile se schimbă 
cuvintele îşi aruncă intenţiile din pumnii de fier ai statuilor din parcuri 
cad pietrele domnilor şi ramurile copacilor frânte de atâta vorbărie continuă 
fără glasuri numai strigăte şi cârâiturile ciorilor 
care devin roţi într-un sistem ruginit de rostogoliri prin aerul lui noiembrie

şi eu petrecându-mi frânturi de creier printre zile şi nopţi de veghe 
în care sărutam fruntea ta 
adunam urmele ploilor din oasele mereu zvâcnind în articulaţia şoldului 
şarpele rămas ca o literă C 
ca un semn de întrebare rămas neterminat în desenul bolii

şoim al gândurilor adunate mai lasă-mi capul odată pe umărul stâng 
să simt că sunt mamă mai lasă-mi buzele într-un sărut al viului 
pe gâtul construind acum lacrima de rouă a bucuriei 
că mi-ai fost aripă a timpului cântând în catedralele fericirii 

albă renaştere mi-ai fi pentru o secundă 
cât un ciob de umbră aruncată de zidul în care mă ascund acum 
de câte ori anii înfig în mine săgeţile secundelor netrăite de tine

şoim şi pescăruş cu ochii unduind precum valurile 
pe chipul blândeţii şi al iubirii de înger 
neasemuit închipuirilor pictorilor orbiţi de cunoaşterea necunoaşterii lor

regulile se schimbă an de an 
sunt voci care tac vibrează în inelele copacului viului 
altele vorbesc tot timpul de ceea ce ştiu vag că ar putea să existe

acea piatră aninată de gâtul mamei când închide în ea 
vinovăţia de a fi viu în inima unui pământ secat de uitare 
şi strigătul pescăruşului care eşti care cheamă 
care atinge umbrele nopţii şi valurile 
mângâindu-le gândurile întru alinare întru bucurie 
întru nimicul fără patimi fără culori
numai alb şi albastrul mării într-un punct dintre două trupuri de i

unic braţ învelind două linii banale pe care crucile urcă şi urcă 
prind între ele plimbarea luminii soarelui de la est la vest de la sud la nord

raze şi raze şi raze de amintiri păstrate mereu pentru culoare 
irizaţii ale timpului printre fibrele nemişcării pietrelor

regulile se schimbă totul se schimbă
tu rămâi ca o cruce blândă alăturată alteia şi alteia 
trup din trupul soarelui alb 
când soarele negru apasă gândul înainte de naşterea zorilor noi