la răsărit mă vindec

(gând de dimineaţă 1 noiembrie)


mi-e greu să mai ajung să cresc să mai ascult
cuvântul îmbrăcat în faldurile urii
şi dintre două oase de cerb tot mai aştept
să crească până-n lună pierduta via oaste
a gândurilor drepte

structura lor îmbie iubirea să se-ntoarcă
în albia durerii pentru a fi s-adaste
râul de gânduri grele de rătăciri cleioase
prin întrebări absurde răspunsuri lungi prea goale
esenţe tulburate pe câmpuri fără rod

să le transforme toate-n lumină blândă albă
şi-atunci în întuneric să reaprindă dansul
flăcării lumânării în ritmul regăsirii
al bucuriei pure prin visul mântuirii

din peştera tăcerii plasa în timp o-nnod
privesc o paranteză rece şi stingheră
în spaţiul rugii firea îmi este austeră

teamă sau frica lumii se-adună-n strop de rouă
la răsărit mă vindec iar la apus îmi plouă

cuvântul înteţeşte dorul nebun de-a fi
ceea ce El lăsat-a-ntre cer şi vii
şi-n viu când talpa calcă goală iarba amară
îi îndulceşte vârful în strigăt o omoară

mi-e greu să mai ajung să cresc să mai ascult
cuvântul îmbrăcat în faldurile urii
când zori de gând aşteaptă în pragul înălţării
cuvânt de liberare deplină ascultare
în plinul gol tăcerii să-i fie rechemare


imagine: Sabin Bălaşa - Asteroidul