ochi alb

(gând de dimineaţă 16 noiembrie)

în căciulile orbilor duminicile apar
ca o slujbă nesfârşită
dimineţile curg 
Liturghia mângâie inimile
zbuciumul clopotelor cheamă cuvântul 
la tăcerea profundă a izvoarelor timpului strident
limbajul încetează să mai sperie vrăbiile
guguştiuci de duminică pregătesc masa dimineţilor orbilor
cu firimituri de pâine reîntoarsă la starea de grâu verde
cu sărutul soarelui în pumnul mărunt
copilul cu irisul alb cântă sculptorul aruncă dalta departe
o prinde Dumnezeu
cartea se scrie singură
asfaltul încinge cerul şi gerul şi ceaţa răsuflă printre crucile de gheaţă

atâţia paşi Doamne printre orbi se întâmplă
urcă gândul bate la uşa bisericii
dintr-o sâmbătă într-o duminică a orbului fără glas
tăcerea cântă
Liturghia sufletelor continuă
bucurie şi înălţare pentru o fracţiune de văz între alb şi albastru
nesfârşire şi sfârşitul într-un covrig din palma săracului

la poarta bisericii în arcada înălţată din veacuri străine
cel mai mic clopot răsună vesel deasupra tainelor orbilor

în căciulile orbilor banii albi revarsă sunetul clopotelor
în hora fără sfârşit a versetelor bucuriei de a fi

ochi alb în adâncul limpede al gândului şi răsăritul unei zile de sâmbătă
înainte de uitarea verdelui pe un colţ de masă al iernii
cu pasul jumătate conturat de cărbunele vieţii