au ars demult

s-a retezat un cuvânt în duminica orbului
cu laurii pe frunte a sperat în fila vindecării

urma să primească darul vieţii. tăcea
între el şi câmpia florilor aurii mai era un pas

o sămânţă şi libertatea înşeuată apoi aninată
între a fi şi a rosti cuvântul

l-a rătăcit l-a agăţat în ramul neînflorit

mai are acum să aştepte
încă o arie de viaţă până când
înţelepciunea intuiţia îi vor lumina drumul

pe ultimul din şirul rostirilor
îl rog să ţină lanterna de hârtie

mai este nevoie de cărăuşi de scribi
de file înnegrite sau îngălbenite în sfera cu gânduri
prinse în coroana aurului vechi a fiilor soarelui
fiilor Domnului fiilor pământului

biblioteca rădăcinilor devine rug
în palma săracului în cuvinte săracului în minte
a săracului în izvoare de gând curat

ea e schimbată periodic
pe un pumn de ochi al celui care
focul taberei dorinţelor îl păstrează viu
rânjind existenţei
cu umbra lui decorată cu coarne

laurii unei victorii reale au ars demult...

cântecul bibliotecii rădăcinilor
se aude se va auzi mereu
dincolo de ariile limitate
ale lesturilor gândirii umane

Anne Marie Bejliu, 15 iunie 2014

sursa imaginii:

http://www.noapteamuzeelor.ro/2012/05/11/muzeul-national-al-literaturii-romane-4/