piticul toarce

piticul cu mosorul de aţă în suflet
toarce gândurile de iarnă vara
pe cele de vară iarna

primăvara le lasă pomilor să înveţe înflorirea

toamna le ascunde în câte un rod 
oval rotund molatec parfumat

ştie că în muşcătura omului rămâne ceva curat
neatins de ura care acum
macină timpului tâmplele le închide în cutii etanş
apoi le aruncă în flacăra artificială
a inteligenţei aproximative

piticul nu se opreşte din tors

în roata morii dacă intră pietre
totul se opreşte
ca într-un stop cadru al absurdităţii umane

piticul toarce toarce toarce...

nu mă bâlbâi
de trei ori spun ducând degetele unite
spre frunte spre pântec spre pământ
într-o călătorie prelung adâncită în tainele iubirii
apoi umărul drept primeşte
sărutul curat al degetelor
cel stâng îi urmează întru bucurie

îşi primeşte darul

de trei ori câte patru centre ale bucuriei fiinţei
întru curăţire şi vindecare

într-al cincilea fiinţa tace respiră adânc
ascultă...

Anne Marie Bejliu, 22 iunie 2014