secvenţă a Creaţiei

ce ţi-ai mai putea dori 
când tot ceea ce ţi-ai dorit a plecat
apoi a fost adunat într-un sac estetic legat cu fir roşu
pentru a nu se deochea încercarea

prin şi în câte tuneluri ai mai putea alerga
pentru a te regăsi
când în tine lumina îşi strânge vibraţia de câte ori
oglinzile aşternute pe ziduri
prezintă o artă a constrângerii o artă a compromisurilor fiinţei
în a nu fi ceea ce a fost dintotdeauna
ceea ce este mereu în sinuozităţile celor două spirale
ale destinului său creator

cât să mai strângi în gât nodurile cuvintelor nerostite
şi câtă otravă ţi se va mai turna
pentru a te minţi
pentru a alege calea celui ce umblă contorsionat
îngenunchiat în faţa coarnelor sub care
doi ochi roşietici îşi transformă nuanţele
sub fruntea îngustă a unui cameleon
al dorinţelor neîncetat reaprinse
acela nu-i focul tău de tabără acela nu-i focul viu
e flacăra iluziilor omului fără căpătâi

am ajuns într-un timp în care într-o unică alegere
strâng în palmele deschise spre cer
absorbind însetată în mine singurătatea
celui care a ales să fie
ceea ce a fost ceea ce este
în Privirea în care infinitul
este simplă secvenţă a Creaţiei

nu este greu nu este uşor nu este greu
e doar voinţă de a rămâne de a fi

Anne Marie Bejliu, 28 iunie 2014