când acel tu

gustul sălciu al cuvintelor 
închide între metereze 
limbile de pământ ale timpului

acum sunt acum eşti
pe aripa deschisă când

nu mai eşti tu nu mai sunt eu
suntem respirăm sau uităm
gestul răsfirat printre priviri

ca într-un film mereu în rulare
curg înfloriri vestejiri
ale naturii somnoroase
ale naturii vii ale naturii moarte
aşternută pe pânzele propriilor gânduri

uite zborul vulturului
pictat în picături de viaţă
pe turlele cuvintelor

poemele le scutură cireşul
le gustă lunecarea
odată cu florile alb-rozii ale primăverii lui

îmi place tăcerea dintre noi
o invăţ respirând calm
de fiecare dată când trupul
freamătă în ecouri inelare
din ce în ce mai adânci

cere cere mereu aproape zgomotos
prezenţa şiragurilor de litere de sensuri

şi atunci întreb ca un copil
cu degetul îndreptat spre răspuns
unde eşti

şi când acel tu
pe care inima-l cere neîntrerupt
se va materializa iubire
în privirile nesăbuiţilor ochi în care
irişii colorează neîncetat umbrele

Anne Marie Bejliu, 23 iunie 2014