să mă gândesc la voi e ca tunetul în plin soare
să vă ascult tainele răsfirate
printre hăinuţele rămase în nemişcare
pe scaunul din dormitor
e ca un gest al mâinii ridicate
aproape de un ram în floare scuturat de vânt
mă-ncearcănă cuvântul
care ridică numele voastre unul câte unul spre inimă
prin inimă călătoria stagnează
centrul florii se răsuceşte de trei ori chemându-vă
las gestul neterminat amuşin
parfumul blând al vieţii voastre
crucea ne uneşte
între litere
iubirea răsare ca un copil
care-mi aduce de fiecare dată bulgărele de joc
râd şi plâng deopotrivă
plânsul mişcă leagănul
leagănul umple aerul
pe mine timpul mă îmbrânceşte în uitare
păcălesc umbrele cu încă un vers
apoi în mine las să cânte numele voastre
împletite taine la răscrucea valurilor din care
unul singur ridică ruga mea către Domnul
Anne Marie Bejliu, 24 iunie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu