călătoria melcului continuă şi ar mai fi de spus printre punctele de pământ că orice chiriaş nedorit al potecilor ascultă umbrele îşi face bagajul şi pleacă liniştit.
nu uită să-şi ridice cupa din praf ca în orice joc de cărţi din care castelul rămâne în picioare chiar dacă o carte lipseşte sau este în plus.
străino, ridică din praf şi tălpile tocite ale cuvintelor tale.
aşa este. pe ele le uitam. le târam inconştient într-un vis fără început şi fără sfârşit, dar cu accentuate tente de real.
ce să mai spui când orice fiinţă se păcăleşte cu un cuvânt aruncat ca un colţ de elefant între două tâmple de granit. uneori deşertul pătrunde în jungla cuvintelor şi arde paşii aspreşte tălpile metaforelor.
poezia îşi aruncă vălul de mătase, închizi ochii şi scrii până la ultima lacrimă.
tragi nasul sigur că ai scăpat de toate şi de tot şi o iei după o jumătate de oră de la capăt... cu tot, cu toate... nimic nu laşi să putrezească.
cum spuneam, călătoria melcului continuă.
el a ales eu am cules. granitul din scufia melcului lasă adevărate sculpturi în inima cerului. unică privire ridică melcul apoi găseşte apa călduţă, podul de gânduri, arcul de cuvinte.
le răstoarnă şi o ia de la capăt cu târârea. se păcăleşte cu o frunză încă verde şi adoarme în târâre, până când bucla în care şi-a însemnat viaţa se dizolvă în ploaie.
a mai trăit un melc - se aude vorba caldă a unui bătrân.
stă pe banca veche din parcul în care cântecul copacilor seamănă cu un leagăn pentru melci. e loc pe portativul cântecului să scoţi corniţele. soarele răsare mereu în cheia sol....
Anne Marie Bejliu, 26 iunie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu