să-mi reînvăţ urcuşul

creşte-mă Doamne în vârtejul liniştii Tale
să uit furtunile 

din când în când aşterne-mă sub Talpa Ta
să-mi reînvăţ urcuşul

m-am lăsat purtată de apele umanului
apoi în cuvântul scris
am lăsat prea multe pietre eu-rificate
să-mi sufoce harul

lasă-mi Te rog o stea în mijlocul Tălpii Tale
să-i privesc strălucirea
de câte ori legăn înnegurările
în gândul absurd al plecării

"a fi" pentru mine este bucuria părăsirii
ţărmului fără adăpost al esenţelor orgoliului
de câte ori toamnele îmi mai lasă pe tâmplă
un fir de argint
iar în frunte zăpezile se aştern nenumărate

inima-mi cere căldură
pentru a topi gheţarele depuse
cu atâta delăsare de mine însămi
şi de cioburile din oglinzile rămase
reflexii ale indiferenţei umane

îndrept un fir de praf
de pe masa pe care lacrimile curg neîncetat
acum
când ştiu că bucuria ar fi putut fi întreagă
şi eu

Anne Marie Bejliu, 26 iunie 2014