între răsărit şi înserare

în ţipătul acela armonios caută-mă
ca într-un cântec pe care orb refuzi să-l auzi 
mut îl vezi cum creşte în inima cerului

suntem fii ai Domnului 
şi între noi încape o pană de vultur

imaginea aripilor deschise
rămâne inscripţie pe piatra de hotar
între trăirile pământului
şi respiraţia credinţei
în vâltoarea mişcării existenţei

ascultă ţipătul armonios reflectat în apele mării
alege valul de pe creasta căruia vom sări
înveliţi în bucuria răsăritului

soare şi lună - aştri surprinşi
în cadranul solar al unicei zi în care vom aşterne
punctul pe trup de i

între două stânci zborul nu respiră

lasă hotarul să crească apoi strânge cu migală
firele de iarbă amară
pentru a ne fi eliberare când le vom prinde buchet
în acoladele iubirii uitării iertării

pentru că totul
şi toate trăiesc vibrează după şi întru Voia Lui
dincolo de frământările dualităţii
în care ne scăldăm sufletele zi de zi
între răsărit şi înserare

noaptea acoperă cu hlamida ei întunecată visele
vine luna. mângâie hlamida timid
răsare mereu apoi se împarte în fragmente de viaţă
creşte descreşte descreşte creşte...

Anne Marie Bejliu, 13 iunie 2014

sursa imaginii: http://cmachidon.wordpress.com/2013/07/16/flori-pe-inserat/