Lespezi de cuvinte

În lespezile părăsite, zac scheletele cuvintelor răsucite de limba românului, comod în a-şi bucura libertatea de a fi.
Limba română este rădăcina în care trupul omului născut din sămânţa românească, absoarbe viaţa şi odată cu ea, bucuria de a fi.
Cum poţi să râzi, să plângi, privind înşiruirile de gânduri aşternute aproape cu blândeţe pe roţile şi în lanţurile de torsiune ale sensurilor cuvintelor.
Norocul românului este că dorul nu poate chinuit. El devine inversat rod şi atunci când fără să vrei pierzi şirul literelor, te regăseşti în mărul copt, în ciorchini de struguri, în cruce lăsaţi de Domnul, să-şi reverse savoarea asupra fiinţelor flămânde de hrana vie a pământului bucurat de soare, de izvoarele clare, de cer, de ploile curate ale existenţei naturii, de vântul mereu cântăreţ bătăios, zmeul zmeilor între cer şi pământ.
În lespezile părăsite, zac în fiecare fracţiune de timp scheletele cuvintelor răsucite de comoditatea omului de a-şi iubi propria natură, a rostirii curate româneşti...

Anne Marie Bejliu, 14 iunie 2014