fără frână

valiza cu secunde valiza cu gânduri
toate sunt aşezate 
la intrarea în gara trenului fără oprire

arunci din mers rămăşiţele trecutul 
prezentul strigă la ultimul vagon 
să-şi lase scara mai jos mai sus 

trece un sfert de cerc
cu graţie răspunde la apel

şinele încep să-şi transmită frazele
în ecouri prelungi
scrâşnete sunete scurte se aud
ca hohotele de râs ale copiilor
bucuroşi de încă o vară
cu pletele copacilor în seceta valorilor

un sărut fugar între soare şi lună
în dimineţile parcă fierbinţi
prea fierbinţi pentru o plecare

sosiri plecări pe tabela
ca o cupă de şampanie mereu goală

jumătate plin jumătate gol
păşesc pe traversele timpului
cu rostirea neîncercată de ani de zile
lăsată în paragină
de o parte şi de alta a şinelor de tren

mi-ar trebui o cremalieră
dinţii roţilor versului meu
să îmbrăţişeze dinţii roţilor vieţii
pentru o frânare fericită fără şocuri
în fazele accentuate ale alunecării

vagon pe lângă alt vagon
în aburii unei locomotive străvechi trecem
scriem trăim povestim
ne salutăm sau nu

în alt prezent fiecare dansează pe sfertul de arc
pentru o evoluţie cât mai lină
înveliţi în iluzia forţei de gravitaţie
într-un trup fără frână

Anne Marie Bejliu, 8 iunie 2014