ca o rolă de film
te rostogoleşti printre amintiri
mereu într-un acum
în care ruga ta atinge clopotele apelor
şi ale cerului
se aude ecoul cântării
celor care au fost celor ce sunt
pe margini de gânduri neînfiripate
alegorie a încercărilor
frămânţi într-o compoziţie aparent haotică
sfera propriilor fapte
din ele creşte în tine verticala rugăciunii
te risipeşti te readuni continuu privind cerul
mulţumindu-i Lui
pentru pragurile întinse
peste pânzele fine ale izvoarelor minţii
sufletul rămâne nepângărit de umbre
inima bate năucită de frumuseţea trecerilor
încă un salt încă o coborâre
apoi limanul se întâmplă a-ţi fi tu însuţi
întâmplare sau nu
eşti te priveşti asculţi
şi-ţi taci gândului abia născut
între două coloane de cer
şi acoperişul blândeţii Domnului
Anne Marie Bejliu, 18 iunie 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu