văd cum este drumul
şi mă întreb
dacă nu cumva
ceea ce trăim acum
este umbra
a ceea ce ar trebui să fie
ploaia uneori e prea multă
bulbucii rodesc gânduri
visele se aştern în tainele norilor
noi ce vedem de fapt
când imaginaţia
deschide aripile inorogilor
când în peşteri
stalactitele sărută stalagmitele
când dimineaţa târziu
luna priveşte somnoroasă soarele
când buzele copilului
ating sânul mamei
ce văd ceilalţi nu ştiu
ce văd prin trăire în acele clipe
trăiesc şi atât
Anne Marie Bejliu, 31 mai 2014
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu