luntre liberă

rupe-mă din rânduri şi lasă-mi nodul din gât
să zburde printre cuvintele nerostite

te readuc în memorie de câte ori timpul maturităţii
smulge rând pe rând buzunarele viselor

le lasă să crească
pe bancheta din spatele unei maşini fără roţi

târârea devine tot mai mult leagănul speranţelor omului

nu. evadez de multă vreme
din această perpetuare a comodităţii gândirii

mă arunc în vâltoarea încercărilor
le privesc în centrul frunţilor cenuşii

undeva cândva fericirea va trece în trupul bucuriei

ştiu simt rabd totul ca pe un sistem lung
cu puii în şiruri de limite ale putinţei umane
de a-şi transcede starea stările

spune-mi dacă vei răspândi fragmentele
să reînvăţ să alerg în toate patru vârfurile
troienelor indiferenţei umane

un genunchi scapătă o gleznă doare
dar vor trece

vor trece toate puntea pentru a regăsi liberă luntrea...

Anne Marie Bejliu, 29 iunie 2014