tămâierea ecoului

ecou între două cuvinte între două noduri
pe scara largă a căderilor nesfârşite
viaţă şi luntre fără punte 
hotare cu gânduri legate la ochiul plasei
în ea înoată geometriile omului
matematică simplă
fantomă a bucuriei împletită cu extazul

se umple vara de taine
încet încet iunie coatele le întinde deasupra mesei
pe care colţul de pâine mucegaiul îl prinde
de câte ori întreb
de câte ori ating cu palma floarea gândirii

o singură dată răspunsul devine
lovitură de bici în conul vieţii
într-un cub respectul tămâiază
asprimea cuvintelor gândite nerostite

din priviri omul lasă biciul pe trepiedul încercărilor
nu te aşeza piciorul din stânga este mai scurt
raţiunea îl priveşte pe diagonala dreptunghiului incomplet

apropie jumătăţile întregul te va simţi
se va prelinge printre altarele de vorbe inutile

înţelepciunea stă înfiptă în coasta câmpului
cosaşul cu mâinile spre cer
întinde nodurile ochilor obosiţi de apusuri
rosteşte ruga existenţei curate
tămâiază ecoul dintre două cuvinte dintre două noduri

Anne Marie Bejliu, 3 iunie 2014