hohot scurt

voi râde cu un hohot scurt
mă voi întoarce în cuvânt
luminând unghiul cărţii nescrise
cu încă o toamnă
găseşte-mă printre cuvintele tale
apoi rosteşte-mă încet
cât o respiraţie
deasupra munţilor de minciuni

zborul într-un pahar cu vânt nu creşte
îmi spune pasărea
cu pene albastre pe creştet
trupul din tămâia dorului de cântec
aripile din argintiul necunoaşterii
ochii din aurul copilăriei vieţii
inima cât o zvâcnire a dorului de înalt

râd cu un hohot scurt
până la lacrima înţelegerii
mila nu-şi are rostul
când pasărea
cu ochii din aurul copilăriei vieţii
aşteaptă lângă mărul copt
cu aripile larg deschise
într-o ultimă cântare
la hotarul dintre gândul omului
şi gândul Lui