taci a mare

se deschid în mine umbre
visul meu şi-al tău de-o vară
lasă valul să îşi umple
braţul stâng cu o povară

când tu cânţi îmi legăn umbra
între braţele-mpletite
ca pe-un prunc cu ochi de sare
cu picioarele din site

povesteşti în şoaptă dorul
prins în largi năvoade-n care
gândurile descriu versul
învelit în răsărit
ca pe-un mire care-şi uită
visul într-un cer uimit
de atâta-nfrigurare

e real sau este mit
întreb eu

tu taci a mare

larg deschizi în unghi de piatră
întrebarea mea din palmă

răspunsul n-a mai venit

când îmi taci îmi legăn umbra
pe a ta o plimb alene
lângă ochiul de iubire

şi atunci când luna trece
răscolind val după val

o privim

tristeţea merge
prinde-n ea adâncul firii
apoi fuge la-ntâmplare
până-n braţul drept al mării

îmi pui tu o întrebare
iar şi iar tăcând

"tu... ce zici?"
...................................
(tăcut ca valul când îşi frânge
trupul de ţărmul pur secat
se-ntoarce-n vad
se-ntoarce-n fire
furia albastru-a respirat)