voi pleca din această poveste tiptil
după ce umbrele îmi vor spune şoptit că spaţiul acesta închis între cuvinte scrise nu-mi aparţine
un gând se furişează mereu printre fraze
îi simt conturul sensul
prezenţa lui e un concert singuratic susţinut de un melc la tobele cerului
între cochilia lui şi trupul aproape curgător
mai stă să cadă o spirală
după ea pornesc pasul distanţei
agale mă îndrept spre mine
până acum am cântat la masa festivă a bucuriei unicei laturi a triunghiului bermudelor
este un triunghi personal
al celui care în cruce îşi rosteşte poveştile
când concertul se termină
niciun scaun nu mai rămâne între pietre şi frunze niciunul
de unde aud glasuri pline de iuţeala inutilului
- asta mă întrebam odată
acum nu mai întreb
pur şi simplu un răspuns ar umple toarta rămasă întreagă a amforei
cu ciupercile născute din ploile indiferenţei
am surzit am orbit pentru porţile care stau într-o rână
privesc apusul în linişte pentru o înserare aproape perfectă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu