patru scânduri patru roţi

din patru scânduri încropeşti poştalionul de noapte
dimineaţa te scuturi de aşchii din lemnul propriei cruci
te împarţi desparţi de tine însuţi apoi clădeşti roţile
aştepţi drumul să le prindă mişcarea
în patru puncte infinitul îţi ascunde întâmplările
încercări le numeşti pentru a scurta filosofia eliberării
când te saturi laşi cele patru scânduri pe cele patru roţi
cu patru gânduri porneşti la vale
la deal împingi poştalionul
scrisori peste scrisori zboară din saci
pachete pline cu aer şi visare tapetează cărarea
laşi totul în alunecare şi pleci cu tălpile goale pline de roua
prin care Numele Lui
o singură dată izbucneşte în arcul unui bumerang
întrebare şi răspuns inserat în piatra de hotar dintre curaj şi frică