Ceai din florile timpului

La un ceai din florile timpului te-am întâlnit şi-am lăsat să zburde cuvintele, pe ţărmul larg deschis anotimpurilor prezentului.
Mi-ai spus să las deoparte lacătele chiar şi porţile cu timpanele sparte.
Am văzut că ai lăsat scris pe buza vântului şirul neîntrerupt al visului şi-ai spus atunci că el îşi întinde aripile şi nu-şi mai opreşte zborul până când punctul pe i opreşte ploile să-i ude trupul.
Imaginaţia a luat-o la goană la primul nechezat al calului tău. Atunci nu am înţeles spusele lui. Pe ale tale le lăsam să zburde prin inima mea. Îmi împlineau nuanţele culorilor pierdute demult prin lanul de grâu.
Atunci era cenuşiu. A devenit verde şi mai târziu am ascultat alături de sufletul tău cântecul spicului copt. Boabele au început să prindă rotujimi. S-au alăturat cerurile gândurilor până când infinitul a început să se ivească prin aburul îndelungilor tăceri.
M-ai plimbat blând către mare, marea iubire a ta. Ascultam înmărmurită frumuseţea cântecului valurilor din cuvintele aşternute demult sau de curând de tine pe filele îngălbenite. Am uitat să uit şi de-mi vei cere să uit, va muri cealaltă jumătate... Geamăna aspră ascultă dialogul vântului cu pletele lanului de grâu. Cealaltă priveşte aurul Domnului prin cântecul tău, în care infinitul împleteşte în fiecare cifră un fagure. Albinele gândului lasă râul de miere să împlinească rodul esenţelor timpului.
Iubirea de tine aleargă prin mine împlinind iubirea de cer, cu iubirea de gând curat, nicicând atins de freamătul sângelui.

La un ceai de visare au înflorit teii. Printre ei am alergat sunet să prind ecoul sunetului geamăn, când valul dintâi împleteşte crucea sărutului aripii pescăruşului cu lumina din adâncurile mării. Parfumul florilor de tei m-a adormit. Parfumul florilor de tei mă va trezi într-o dimineaţă în care, cântecul tău va deveni hlamidă albă inimii copilei din cubul cu gemene, în care gândul tău armăsar de foc mă închide, pentru a învăţa tăcerea iubirii...

23 februarie 2014