de atâta dragoste umană

(descrierea unei zile)

*

afară e soare copacii aşteaptă eu îi aştept
totul aşteaptă rezultatul experimentelor romantismului
învelit în zeci de straturi
de zahăr pudră colorat intens în roşu
deasupra pământului zac inimile din hârtie creponată
lucioasă încreţită descreţită

interesantă zi în care simt bucuria falsă a maturilor
exprimarea unei iubiri de societate
ca un joc de rummy pe calculator
în care în dreapta imaginii apar rând pe rând
chipuri stilizate care strâmbă din nas
zâmbesc sarcastic sau plâng o secundă
până când cărţile se împart iar

şterg nasul descreţesc fruntea
apoi privesc şmechereşte
spre cel din spatele ecranului calculatorului
habar nu au cui zâmbesc:
femeie bărbat copil adolescent

nu contează
ei zâmbesc strâmb eu scot limba la ei şi râd

altă mână alte cărţi la rând...
-----------------------------------------
**

(şi atunci nu pot să nu văd cum...)

cuibul de gânduri are un perete înclinat
identitatea unui dinte se stabileşte pe pipăite
când caria începe să-şi răsfire urâtul

creşte în sine rana se chiuretează adânc buruiana
cuvintele se risipesc deasupra cimentului

ce alee frumoasă are parcul acum
între individ şi societate poarta se transformă în umbră

identitatea unei carii
seamănă cu un pi cu pălăria trasă pe ochi
prin el răsăritul pare înserare mai ales primăvara

o lumânare şi un chibrit vă rog, şopteşte pacientul

dintele începe dansul metaforelor
când ochii lumii încetează să asculte durerea
privirile flămânde caută caria

dintele omul zâmbetul
devin ilizibil aşternuţi sub privirile lor

14 februarie 2014