rezistă, rezistă

glob de gânduri muşuroi de frunze uscate şi umbrele dansează 
hora lor împrejmuieşte crucea 
salt înapoi în timp salt în coaja oului metaforei
fericirea cuprinde clipa lacrima se răsuceşte în aşternutul de paie al mieilor 
gândul porneşte asaltul tăriei fiinţei
rezistă rezistă - te aud şoptindu-mi de pe coarda viorii întâi din concertul norilor plecaţi să doarmă o zi două ... şapte zile 

am întrebat când te întorci
mi s-a spus mereu că mâine
am vrut să cred şi am crezut

toţi au tăcut se auzea glasul meu în curtea micuţă a gândului strigând:
mâine mâine mâine
până când v-am visat alergând spre mine
tu râdeai şi roteai ochii mari căprui cenuşii
rostogoleai lumina în adâncuri apoi cu palmele întinse mi-o dăruiai
am simţit aproape un an de zile căldura
era o arie cât braţele mele în care ştiam că voi sunteţi
într-o zi am intrat cu jumătate de trup în raftul vostru de haine
amuşinam parfumul trupurilor micuţe răstignite de boală într-un C absurd
am tăcut atunci două zile întregi
când am reînceput să vorbesc am întins braţele am simţit recele stingher al golului în care voi nu mai eraţi
eram eu şi inelele desprinse din inima mea căutându-vă să vă cuprindă în iubire
acum nu mai întind braţele ştiu că fiarele prezentului mi le lovesc
îmbrăţişarea mamei dorul mamei iubirea mamei nu o pot primi decât copiii

glob de gânduri împrejmuieşte crucea zăpada atinsă de vânt răscoleşte degetele mamei şi atunci întoarce paşii lacrimilor spre casă
scrie aproape versuri despre umbrele copii şi lumina din adâncuri dăruită de copilul tigru într-o seară de Crăciun mâinilor flămânde de iubire ale mamei

şi când mi-e dor mi-e dor nu tac
pe ramuri sfinte mă aştern şi-aştept
să te întorci o clipă doar
este un vis
în creştetul naiv şi efemer...