dimineţi aldine

mi-am ridicat cuvintele la gleznă 
de când din tâmple au ţâşnit idei
cu gândurile împletesc şi vină 
jivină aspră colorând pământ

se-ncinge hora dimineţilor aldine
şi-aşa rămâne iarna într-un timp:
o înclinaţie-a tăcerii în culoare
şi într-un unghi de fir absent
absint

absent sunt Doamne
când din cer rămâne bezna
o lumânare-aprind acum
te-am auzit

cu mine zidurile şi poeţii
înclină un pahar de vin

cuvinte-n spin

rostesc într-un cenaclu
în care fiecare-i singur

spun

se-nşiră-n dimineţi aldine timpul
o buclă-i cade
tălpile le-adun

cenaclul singuraticului tace
şi totuşi candelabrele se sparg

se sting în mine lumânări
şi arderi

departe-n drum te întâlnesc
om bun

mi-am ridicat cuvintele la gleznă
ca pe o mingie din litere de scrum
pe marginea zăpezii se întâmplă
să sting ţigara iernii chiar acum

5 februarie 2014