tu, maturul

încingi spaţiul în jurul tău 
gândurile aleargă nebune
reconstruieşti poduri nicicând văzute 

zvâcnetul din degete are glasul lui

literă după literă fuge din dalta sufletului
hârtia piatra culoarea o absorb

e un gol în tine

uriaşul Periferigerilerimini te ridică în poveste
te lasă să uiţi apoi aştepţi să ierţi
mai sunt lesturi în matur copilul râde în hohote
apoi lasă cartea cu poveşti nemuritoare
pe scăunelul cu trei picioare din odaia bunicilor

lacrimă de înger sau lacrima de rouă te înveleşte tot
şi adormi văzându-ţi zborul fulgerat
de lumina adâncurilor fiinţei

şiragul de umbre în care nimeni nu este zală se frânge
se readună în cercul inimii
sfera de aur vechi te absoarbe te aruncă

întunericul pătrunde iar şi iar

te opreşti la margine de arc
podul arde sub tălpile tale
nu sari
priveşti oglinda apei din care te hrăneşti

tu, metaforă şarpe
lasă-ţi pleoapele plecate până când aprind lumânarea

- vie flacără a serii
în care memoria mamei rătăceşte
căutând copilul cu ochii din vântul schimbării
în braţele ei percepe conturul cald al golului inimii plecate

încingi spaţiul în jurul tău
gândurile aleargă nebune
secundele îşi pierd mingea din ploile prezentului trecut

iar tu, maturul
te strângi pe podea cu păpuşa umbrelor în braţe
visând bucuria ca pe o portocală rostogolită
până la picioarele rubinului de foc

8 februarie 2014