începe jocul

ca o viaţă mă insinuez 
printre crucile primăverilor trecute
privesc iar copacii atunci înfloriţi 
acum încă în aşteptarea literelor cerului
soarelui lunii
cuvinte fără hotare prietenii sensuri puncte fără trupuri
prea mult i prea mult pi prea mult phi
în cercurile tainice

las şorţul de primăvară să acopere uitarea
umbra şi căptuşeala pardesiului ating iarba

dezvelită alerg cu tălpile golite de încercări
printre metaforele armăsarului prezentului

mă împiedic târăsc ridic

orizontala e aproape verticala şi mai aproape

aprind lumânarea Moşilor
închid pleoapa de iarnă şi te privesc

din rădăcinile zilei de luni desenez cercul deschis al iubirii
începe jocul.
prinde-l! ţi-l arunc. Acum

24 februarie 2014