şi câine dacă ai fi

creşti creşti până în punctul culminant al artei absurde a vieţii
rostogolit printre pietrele de râu găseşti fotoliul preferat cu muchiile cele mai tăioase 
apoi ridicat în două picioare simulezi bucuria iubirea prietenia 
până când în tine dansul luminii creşte
tu nu vezi decât întunericul şi alunecarea zgomotoasă a celulelor timpului 
a sângelui şi fluidelor material absorbite de corpul tău fizic
gândul aleargă înnebunit printre toate fenomenele fireşti-nefireşti 
întreabă răspunde aparent singur
fragmentată cunoaştere aplici vieţii tale până la saturaţie

când orbeşti deschizi poarta făgăuinţei cu şperaclul speranţei 
visele toate le pătureşti sub perna somnului
 în care cadrele se derulează cu o viteză copleşitoare în alb negru

stai şi umpli de culorile sufletului ulcioarele cu apă sărată şi speri
ca sarea aceea măruntă să cureţe vindece totul 
să alunge puradeii urâtului departe înapoi în lumea celor mărunţi cu pasul sufletului 

creşti creşti apoi scazi brusc 
te comprimi - contracţi într-un singur punct pe verticala crucii 
târând după tine lanţurile orizontalei sperând că mişcarea materială te susţine

minciuna perfecţiunii te urmăreşte cu pasiune tăindu-ţi calea spre vârful conştienţei
şi câine dacă ai fi tot ai lătra la ea refuzând să o muşti adânc până la eliberare

pădurea mestecenilor vii te aşteaptă oricând să le măsori cu privirea bucuria 
prin scoarţa albită de visele timpului aninat de tâmpla naturii

10 februarie 2014

autor imagine: Adrian Petrisor