pocalul e plin fierea se scurge
sufletele îmbracă velinţa morţii
cenuşa spulberă cuvintele goale
se aude departe
aproape de sânge chemare
şi graniţa-şi sfâşie arcul de fier
ivăre-şi zbat punctele fixe
mobile cuvinte ruginesc printre muchii
porţi scrâşnesc în otrava din minte
mâna de abur ridică spre slavă
fire de viaţă fire de minte fire
de oameni cu braţe deschise...
nu mai pot crede în legea umană
când pustiu este drumul
şi calea lactee nu mai e albă
laptele-i bomba din sânul fiarei
calea lactee calea umană
pierde copacii fremătând bucurie
urlu-a pustiu în sala de mese
şi-n holul teatrului şi-n amfiteatre
profesori elevi studenţi şi lichele
-grămadă compactă sărăcită
în iesle
Pruncul scânceşte
boii-au murit
suflete albe abur de viaţă
zdreanţă de lume
în plăci de faianţă
grotă mizeră
pe perete o frescă uriaşă atrage
tigrul întreabă pescăruşul răspunde
-aceia sunt oameni?
fi serios, sunt urme de umbre...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu