mirosul orbului

dintre toate opincile 
culese pe drumul cântecului
pumnul din imaginea ştearsă a devenit scoică 
de la pas la glas mai este drum lung 
de cântat cu tălpile golite de orgoliu

ca o comedie bună în tragismul ei 
scena îşi desfăşoară braţele
cineva strânge cupele negre
altcineva culege cupele roşii

într-o treflă regăsesc verdele şi cuvântul dintâi
înainte ca natura să-şi răzbune
ramurile copacilor rupte cu brutalitate

pe drumul cu tălpi e ceaţă
pe drumul călătorului orb
nici o talpă nu mai lasă urme
două lasă flori la fiecare răscruce

simţul mirosului e dezvoltat la orbi
şi atunci când pasul lor îşi măreşte ritmul
florile se deschid culorile îşi intensifică nuanţele

ei văd palpează blând petalele
rămân de fiecare dată cu darul sămânţei
argintul le redescoperă tainele vederii
iar auzul devine simplă palpare a aerului cu gândul

dintre toate opincile din hora încercărilor
culese pe drumul fără întoarcere din bezna fiinţei
lumânarea din palma ta devine scoică
iar lacrima ei reconturează prezentul până la ardere

nu-i aşa că iubirea nu are aripi?

zborul este ca mirosul orbului
înainte de a simţi culorile
şi a le aşterne vii
pe filele timpului întunericului fiinţei

3 februarie 2014