este vremea poemelor scurte - întreb şi tac tac şi aştept -

să fie oare timpul poemelor scurte
când drumurile îşi înghit capetele
şi apoi se lungesc
până la sufocarea călătorului printre umbre

mă ascund în tihna unei păduri de mesteceni
înălţimea îmi taie pasul în sferturi
din ce în ce mai ciudat aranjate
matematica îşi schimbă culoarea sferelor
cercurile reapar le sparg în mine cu migală. reapar

îmi plac mult călătoriile lungi ca un poem prelung
care mă îmbrăţişează străpunge volatilizează
ca un bărbat pe care nicicând nu l-am întâlnit
l-am dorit undeva aproape într-o altă sferă de gânduri
de cuvinte gesturi niciodată mărunte

departe aproape ca o învăluire în arcuri de timp
sacadat trecând prin paşii mei nesiguri de femeie

prezent în trecut şi iar în prezent scăldat prin cuvintele orbului
flămândului însetatului de călătorii

să fie oare vremea poemelor scurtate
până dincolo de hotarele adevărului fiinţei care le aşterne
sau este vremea mimei şi în scris

Anne Marie Bejliu, 20 martie 2015