mai mult decât un monolog

iar încep cu nu. nu ştiu dacă...

vreun ecou erou sau certitudine 
mă atrage către pălăria ta de paie
ruptă undeva în vârful principiilor de viaţă

natural că umbra ta calcă umbra pe care încă o mai fac
unei secţiuni de pământ în care
tu ţi-ai înscris mai demult trapezul

sari mereu de la o formă la alta ai nevoie de spaţiu infinit
singur reduci totul la o cruce - propria-ţi cruce

în rest călătoria începe cu tine se termină cu tine
iar mijlocul este sigur că da - cumulul tău de nevoi de ecouri
de strigăte transformate în poveşti

transcriu de zor copilăria adolescenţa pictorului
cândva va sosi şi maturitatea cu plasele pline de legume
îmi va întinde lasciv un morcov
bineînţeles că este un gest nobil nici nu pot spune altfel
lipsa de respect nu mă caracterizează. stop

am libertatea să-l folosesc cum doresc apoi să plec. am plecat.
mulţumesc

Anne Marie Bejliu, 15 martie 2015