numărare aliniere

numără-mă acum numără-mă mâine
aliniază-mă pe trupul şarpelui
când atinge umbrele tale machiate atent

migala ta inutilă mă lasă să absorb
iluzia unei fericiri în care te arunci
vrând mai mult decât nevrând

numără-mă acum numără-mă mâine
aliniază-mă unde vrei
dar lasă-mi liber cerul
când ochii îl caută pe El

când în mine ruga creşte neîncetat
când prin tine îmi văd orbirea
de patruzeci şi şase de ani

la final cântă-mi
şi lasă-mă să nu te număr
să nu te aliniez

te desenez pe o filă curgătoare
atunci când într-o zi de martie
cerul a lăsat soarele să clipească larg
din ochiul de vis al copilei
cu ochii din cărbunele primit

după ce crucea cuvântului dintâi
a ars molcom
în trupul ei obosit de aşteptări

nu o număra nu o alinia
învaţă-i dansul şi cântul
şi stagnarea între a fi şi a pleca sămânţă
în gluga de pământ a primăverii

Anne Marie Bejliu, 7 martie 2015