joi, 19 martie 2015

privim ţintă iluziile - dincolo de absurd -


linia de echilibru sau iluzia cuvântului bun
care te înalţă atât cât să nu mai guşti direct noroiul
din mocirla umanului
râzi sau râd... râdem fiecare în turnul de arginţi
palmele strânse buzele la fel o cută între sprâncene
mai spre ochiul acela ciudat al treilea care uneori
coboară înspre inimă dar tu (omul) îl ţii orb
el întrezare între degete de emoţii adevărul
ţi-l citeşte cu glas tremurat. îl accepţi
şi o iei de la capăt cu iluzia perfecţiunii umane
se traduc din limbile pământului plăcuţe ciudate
se înţelege prea puţin
se transformă mesajele cerului şi ale subpământului
se cutremură pământul
se cutremură geometriile aerului rănit de noi toţi
şi de fiecare în parte
iar noi alegem cu ochii ţintă înspre un ideal stupid
iluziile
nu ştiu dacă pământul nu a fost cumva otrăvit demult
iar acum se joacă pe scenele din cuburi închise
ultimele tuşe de minciuni
iar noi
privim ţintă idealurile celor plecaţi celor ce vin
celor ce suntem
vedem numai şi numai iluziile pe insula mult visată
între timp cuminţi cu migală construim corăbii de hârtie
creponată colorată lucioasă
care imită lemnul până la strigătul esenţelor vieţii
între două forme de pară din sticlă afumată
Anne Marie Bejliu, 19 martie 2015


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu